Sigla Asociației Nevăzătorilor Brașov

ASOCIAȚIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA

FILIALA BRAȘOV

500014 Brașov, Str. Castelului Nr. 106; Telefon / fax: +4-0368-429.123, +4-0268-478.328

E-mail: bvanvr@gmail.com; Web: www.nevazatoribrasov.ro; Cod fiscal: 4317827

Cont: RO23WBAN2511000008500569, SANPAOLO IMI Bank Romania, Suc. Brașov

[ Start ]
[ Prezentare ]
[ Cum să ajuți ]
[ Actualități ]
[ Legături ]

Versiune Română / Romanian Version

/

English Version / Versiune Engleză

 

 

Nevăzătorii din județul Gorj au vizitat municipiul Brașov

11 iunie 2006, Brașov

 

 

În spiritul bunei colaborări între filialele Asociației Nevăzătorilor din România, în data de 11 iunie 2006, Asociația Nevăzătorilor Brașov a avut plăcerea de a avea ca oaspeți 60 de membrii ai filialei Gorj, aflați într-o excursie prin țară al cărei itinerar a inclus și municipiul Brașov.

Deși inițial s-a dorit și organizarea unei întâlniri amicale între membri celor două filiale, datorită timpului scurt aflat la dispoziția vizitatorilor, aflați deja în drum spre casă și mai având de parcurs peste 300 de kilometri până la destinație, programul a trebuit redus drastic, limitându-se la un tur rapid al orașului.

  Grupul de vizitatori condus de președintele Virgil Lazăr trecând prin Poarta Schei

 

60 de membri ai Asociației Nevăzătorilor din Gorj au vizitat municipiul Brașov  

Grupul de nevăzători din Târgu Jiu a vizitat timp de o oră centrul istoric al Brașovului, sarcina de ghid turistic fiind asumată de președintele filialei Brașov, ajutat de câțiva voluntari. Vizita a început la Poarta Ecaterina, urmând Liceul „Andrei Șaguna” și Poarta Schei.

După câteva minute petrecute la fiecare locație grupul a ajuns la strada Sforii, cea mai îngustă din oraș, caracteristică ce putea fi observată chiar și de nevăzătorii totali prin simpla întindere a brațelor.

După aceasta experiență inedită a fost vizitat Bastionul Țesătorilor.

 

Grupul a făcut o scurtă vizită și la sediul și clubul Asociației Nevăzătorilor Brașov, ambele aflându-se în apropiere, pe strada Castelului. Din păcate timpul limitat aflat la dispoziția oaspeților nu le-a permis acestora să și încerce primul internet cafe pentru nevăzători din România, care funcționează în sediul filialei Brașov.

Pe drumul de întoarcere de la sediu la microbuze grupul a mai vizitat Piața Sfatului si Biserica Neagră, vizitatorii fiind încântați să se afle chiar pe locul de amplasare al scenei renumitului festival „Cerbul de Aur”. Ei au fost impresionați și de dimensiunile și exteriorul Bisericii Negre, aceasta fiind din păcate închisă in ziua vizitei.

 

Plimbarea pe strada Sforii a constituit o experiență inedită pentru vizitatori

 

La finalul vizitei doamna Victoria Saioc, președintă a filialei Gorj, a exprimat mulțumirile vizitatorilor pentru ospitalitatea cu care au fost primiți de reprezentanții filialei Brașov și a invitat nevăzătorii brașoveni să viziteze la rândul lor colegii din Gorj. „Consider că astfel de acțiuni sunt benefice atât pentru cunoașterea nevăzătorilor din diferite zone ale țării, cât și pentru socializarea persoanelor cu handicap, lucru de care este atât de mare nevoie” a declarat în urma întâlnirii domnul Virgil Lazăr, președintele Asociației Nevăzătorilor Brașov.

© 2006 Asociația Nevăzătorilor din România - Filiala Brașov. Web design: Lavinia Bobu și Eddie Toth.