Apăsați aici pentru a descărca broșura în format PDF (308 KB)
Cum să ghidați un nevăzător
Linii de conduită ce cuprind sugestii cu privire la asistarea persoanelor cu deficiențe de vedere
Sigla Asociației Nevăzătorilor din România - Filiala Brașov

Trepte, scări și pante

 

Când vă apropiați de trepte sau o pantă spuneți persoanei pe care o ghidați dacă treptele urcă sau coboară. Descrieți treptele ca fiind înalte, joase, înguste, late sau curbate. Pe cât posibil, persoana ghidată ar trebui să se afle pe partea pe care este balustradă. Dacă este necesar să schimbați părțile cu persoana ghidată rugați-o să stea într-un loc și să vă elibereze brațul cu care o ghidați pentru a vă permite să treceți pe partea cealaltă. Mergeți spre balustradă și indicați poziția acesteia persoanei pe care o conduceți cu brațul cu care o ghidați.

Odată ce începeți să urcați pe trepte, persoana ghidată va simți mișcarea brațului dvs. când vă plasați greutatea pe prima treaptă. Acesta este pentru ea indiciul că trebuie să înceapă urcarea. Când călcați pe a doua treaptă persoana ghidată se va afla pe prima. Anunțați persoana ghidată când ajungeți la ultima treaptă, opriți și acordați-i răgazul necesar pentru a găsi treapta cu piciorul. Când persoana ghidată va simți că brațul ei revine la poziția normală va ști că vă aflați din nou la același nivel.

Coborârea pe scări este întotdeauna mai periculoasă, deci acordați persoanei ghidate suficient timp pentru a apuca ferm balustrada și a determina cu piciorul marginea primei trepte. În rest tehnica este aceeași ca la urcarea scărilor. Mergeți cu o treaptă în fața persoanei ghidate, opriți când ați ajuns la capătul scării și spuneți-i persoanei ghidate că nu mai sunt alte trepte.

Dacă nu sunteți la fel de înalt ca persoana pe care o ghidați mișcările brațului nu se simt așa de clar, mai ales dacă își poziționează mâna pe umărul dvs. Dacă faceți primul pas cu piciorul de pe partea cu brațul de ghidare mișcarea este mai evidentă.

Dacă persoana pe care o ghidați are un câine ghid acesta poate substitui balustrada sau există posibilitatea ca persoana ghidată să prefere să folosească atât balustrada cât și câinele, caz în care vi se va alătura din nou la capătul scărilor.

Mergeți cu o treaptă în fața persoanei ghidate

Mergeți cu o treaptă în fața persoanei ghidate

 

Făcând primul pas cu piciorul din partea cu brațul de ghidare mișcarea este mai evidentă

Făcând primul pas cu piciorul din partea cu brațul de ghidare mișcarea este mai evidentă

© 2006-2007 Asociația Nevăzătorilor din România - Filiala Brașov; Web design: Elena Bloj și Eddie Toth.